Șoseaua de centură a bacăului, care cuprinde șI primii 16,5 km de autostradă din regiunea moldovei, s-ar fi putut face încă din 2008, dacă ministerul transporturilor, condus la acea vreme de ludovic orban, nu ar fi umflat, din pix, valoarea lucrării de aproape 4 ori.
Finanțarea era asigurată, în urmă cu 12 ani, prin Banca Mondială, instituție de la care Ministerul Transporturilor nu a mai tras niciuncent după creșterea nejustificată a costuluișoselei de centură. Reevaluarea proiectului a fost realizată de compartimentele de specialitate din Ministerul Transporturilor, aflate pe atunci în subordinea directă a actualului premier al României, Ludovic Orban.
Complici ai imposturii politice și administrative au fost, la acea vreme, Romeo Stavarache și Ionel Palăr, ajuns deputat după ce intrase în grațiile lui Romeo Stavarache.
Citește și Interesele ne-au lasat fara soseaua de centura pe Deșteptarea
Campanii electorale făcute de liberali pe Centură
Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului condamnat pentru corupție, anunța în campania electorală din 2008 o finanțarepentru Centura Ocolitoare a Bacăului de 84 de milioane de euro. Mai mult, presa vremii păstrează memoria acelor momente, când Ludovic Orban la braț cu Romeo Stavarache, dar și cu tânărul Ionel Palăr, aflat pe atunci la primul mandat de deputat, anunțau inaugurarea lucrărilor la centură, dar și tăierea iminentă a panglicii. Promisiunile mincinoase ale liberalilor le-au adus voturile băcăuanilor, iar pentru Stavarache și Palăr reînnoirea mandatelor. Dar centura, nu s-a mai făcut niciodată.
Când au început lucrările pentru centura ocolitoare a Bacăului?
La sfârșitul anului 2018, Guvernul PSD anunța finalizarea procedurilor privind licitația pentru lucrările de la varianta ocolitoare a Bacăului, iar la 22 Decembrie 2018 era semnat– la Bacău – contractul de execuție. În martie 2019, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
Citește și ULTIMA ORĂ: Încep lucrările efective la Centura municipiului Bacău. Ordinul CNAIR intră azi în vigoare pe Zdbc.ro
La finalul lui 2019, în mai puțin de un an, lucrările la centura Bacăului depășiseră stadiul fizic de implementare de 60 la sută. Barierele birocratice din calea proiectului au fost depășite prin eforturile echipei conduse de prefectul Valentin Ivancea, care a mobilizat primăriile din comunele limitrofe municipiului Bacău, pentru finalizarea tuturor procedurilece țineau de expropieri și amplasamente.
S-a lucrat susținut, depășindu-se graficul de lucrări asumat prin contract, antreprenorul având eliberate în timp record toate autorizațiile și avizele necesare.
În prezent, a fost deschis circulației brațul de vest al centurii, ținut închis de PNL 3 luni de zile pentru a fi deschis în plină campanie electorală, iar tronsoanele care mai sunt de executat prezintă un nivel de realizare a investiției în jurul a 80 la sută.